Căutare
Sambata, 07.11.2009
11:00 Librăria Cărtureşti (str. A. Verona)
Teatrul românesc după 20 de ani: deschideri, personalităţi, influenţe, tendinţe
Festivalul Naţional de Teatru şi Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – Secţia Română organizează în acest an sesiunea de comunicări având ca temă „Teatrul românesc după 20 de ani – deschideri, personalităţi, influenţe, tendinţe”, în cursul căreia vor fi prezentate lucrări menite să dezbată diferite aspecte ale evoluţiei mişcării teatrale româneşti în intervalul de timp scurs de la schimbarea de regim din 1989.
Intervenţiile vor fi publicate ulterior într-un volum bilingv, care să ofere o perspectivă teoretică, pe cât posibil obiectivă, asupra schimbărilor petrecute în teatrul românesc în perioada 1989 – 2009.
Vor susţine public lucrări următorii critici de teatru:
Sâmbătă, 7.11.2009, ora 11, la Cărtureşti, Verona – subsol
Claudiu Groza – De la teatrul aluziv la drama postindustrialistă
Oltiţa Cîntec – Teatrul românesc postdecembrist – între nevoia de schimbare şi predicţiile lui Silviu Brucan
Miruna Runcan (reprezentată de Florian-Rareş Tileagă) –
Al cui e teatrul? Exerciţiu despre valoarea în sine şi valoarea adăugată a teatrului românesc
Ioana Moldovan – Teatrul românesc, după 20 de ani
Duminică, 8.11.2009, ora 11, la Cărtureşti, Verona – subsol
Anca Rotescu – Desprinderea de pluton. underground Ariel 1999-2009
Florian-Rareş Tileagă – Mythbusters. Cuvântul unui spectator care nu a văzut, dar crede
Cipriana Petre – The discourse of memory in post 1989 Romanian theatre
Alina Nelega – Dramaturgul a murit! Trăiască autorul dramatic!
Iulia Popovici – Radu Afrim, un revoluţionar soft
Mihaela Michailov – Teatrul mobil. Comunitatea deschisă

