Arhiva 2007

Despre actor într-un Festival dedicat regizorului

O prezenţă cu totul aparte în Festival este spectacolul „Actorul”, un one-man-show semnat Mihai Mălaimare, un succes al anilor ’90, refăcut acum, cu ocazia Festivalului Naţional de Teatru. După 20 de ani actorul revine. Cu mai multă experienţă de viaţă, dar cu neştirbitul optimism al artistului, actorul şi prietenul său pianistul încă mai speră că viaţa lor vă interesează şi că poate fi folositoare cuiva. O poveste despre sinceritate, despre adevărul scenic, despre teatru, prezentată joi, 15 noiembrie, la ora 18.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional. Scenariul este semnat de Mihai Mălaimare, după un text de Mircea Dinescu, iar regia aparţine Ancăi Dana Florea.

Intră în Camera Isabellei!

Spre finalul Festivalului atmosfera devine tot mai efervescentă. Teatrele bucureştene găzduiesc, în continuare, pentru încă 4 zile, trupe şi spectacole româneşti şi din străinătate. Foaierele freamătă în fiecare seară de spectatori dornici să testeze cele mai recente producţii autohtone, dar şi pe cele europene sau americane, aflate în premieră în România.

Belgianul Jan Lauwers alături de actorii companiei sale, Needcompany, închid cercul personalităţilor din străinătate care au urcat pe scena Festivalului în aceste două săptămâni.

Marţi şi miercuri seara, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, publicul bucureştean va putea intra în universul şi “Camera Isabellei”. După formidabilul one-woman show, “Totul e deşertăciune”, jucat de două ori pe scena Teatrului “Ion Creangă” (duminică şi luni), actriţa Viviane De Muynck, “idolul viu al lui Jan Lauwers” – aşa cum o caracterizează George Banu, oferă un nou recital emoţionant alături de ceilalţi actori ai trupei. Text, dans, muzică live. Acestea sunt elementele care structurează incendiarul spectacol al lui Lauwers.

Jan Lauwers - încă un invitat major al festivalului

Renumitul regizor belgian Jan Lauwers şi-a suprapus numele cu cel al companiei sale (Needcompany din Bruxelles, unde lucrează de mai bine de 20 de ani) şi alături de care a cunoscut recunoaşterea internaţioală.
Munca sa de pionierat în arta teatrului a devenit cunoscută treptat nu numai în Belgia, ci şi peste hotare, propunerile sale artistice de la începutul anilor ’80 au fost considerate de-a dreptul revoluţionare.
De formaţie plastician (studiază pictura la Academia de Artă din Ghent) Lawers înfiinţează în 1981 Epigonentheater zlv. Spectacolele realizate aici sunt cele din zona teatrului vizual, cuvântul şi muzica fiind folosite doar ca elemente pe care se sprijină structura spectacolului. Epigonentheater zlv se destramă în 1985 pentru ca un an mai târziu Lawers să înfiinţeze Needcompany. Fiecare spectacol este jucat în mai multe limbi, şi acest lucru a facilitat obţinerea unui succes internaţional într-un timp relativ scurt.

Nora în viziunea lui Ostermeier

După 120 de la prima reprezentaţie a acestei piese, prototip pentru mişcarea de emancipare a femeii, reputatul regizor Thomas Ostermeier a ales să o monteze, în 2002, provocat fiind de analiza prin comparaţie între societatea burgheză a sfârşitului de secol XIX şi cea de azi. El pune întrebări şi caută răspunsuri legate de intersecţia posibilă dintre aceste două timpuri. Care sunt schimbările în mişcarea feministă care au avut loc în ultimii 120 de ani? Există? Cât de conservatori suntem când e vorba despre fericirea personală? Cât de mare este diferenţa dintre locuinţele din cartierul boem al Berlinului de astăzi şi „casa de păpuşi” a lumii burgheze din piesele lui Ibsen.

Nouă ani de Teatrul Act

Anul acesta unul dintre Modulele FNT este dedicat Fenomenului Teatrul ACT.
Teatrul ACT a fost fondat în 1995, la iniţiativa unui grup de oameni de cultură din care făcea parte şi actorul Marcel Iureş, directorul de astăzi al teatrului. Trei ani mai târziu (mai exact în data de 24 septembrie 1998) este inaugurat spaţiul din Calea Victoriei nr.126, cu premiera spectacolului Cetatea Soarelui după Tommasso Campanella, în scenariul şi regia lui Mihai Măniuţiu. Ieşea astfel la rampă prima producţie a Teatrului ACT, care s-a dovedit imediat şi un mare succes. Au urmat numeroase turnee, premii, coproducţii şi din ce în ce mai mulţi spectatori care aleg Teatrul ACT ca pe o garnaţie a calităţii şi a bunului gust.

Emite conţinut
 
 

Festival Calendar

Lu Ma Mi Jo Vi Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
 

Newsletter