Livada de vişini
de A.P. Cehov
Traducerea: Moni Ghelerter şi R. Teculescu
Adaptarea: Claudiu Goga
Teatrul “Sică Alexandresu” din Braşov
DISTRIBUŢIA:
RANEVSKAIA LIUBOV ANDREEVNA - Virginia Itta Marcu
ANIA - Mirela Borş
VARIA - Bianca Zurovski
GAEV LEONID ANDREEVICI - Costache Babii
LOPAHIN IERMOLAI ALEXEEVICI - Vlad Jipa
TROFIMOV PIOTR SERGHEEVICI - Mihai Bica
SIMEONOV – PIŞCIK BORIS BORISOVICI - Dan Săndulescu
CHARLOTTA IVANOVNA - Viorica Geantă Chelbea
EPIHODOV SEMION PANTELEEVICI - Marius Cordoş
DUNIAŞA - Carmen Moruz
FIRS - Mircea Andreescu
IAŞA - Gabriel Costea
FANTOMA MAMEI - Codruţa Ureche
FANTOMA TATĂLUI - Relu Siriţeanu
FANTOMA COPILULUI - Alexis Marinoiu/ Răzvan Ardelean
TRECĂTORUL - Gabriel Săndulescu
FAMILIA TRECĂTORULUI - Constanţa Comănoiu, Oana Hui
Regia: Claudiu Goga
Decorul: Ştefan Caragiu
Costumele: Liliana Cenean
Muzica: George Marcu
Coregrafia: Elena Zamfirescu
Durată: 1h 5min (fără pauză)
Aproape mereu, atunci când se vorbeşte despre Livada de vişini, se vorbeşte (mai mult sau mai puţin nuanţat) despre inconştienţa şi inacţiunea în faţa morţii. Desigur, există, în textul lui Cehov, argumente solide pentru asta.
Cred că există, însă, şi un alt fel de a privi lucrurile – şi asta am încercat noi să facem – acela în care putem citi Livada de vişini ca pe un MIC TRATAT DE LUCIDITATE în faţa morţii. Luciditatea venită din înţelegerea (de către personaje) superioară a timpului (individual şi universal) şi a destinului (personal şi colectiv).Cu ce suntem noi, azi, mai breji decât Liubov şi Gaev – acuzaţi că nu fac nimic pentru a se salva? Trăim timpul în care rasa umană pare că face totul pentru a se autodistruge. Şi ce facem pentru a nu se întâmpla acest lucru? Vorbim despre asta acasă, în bucătărie sau la simpozioane pompoase cu aer greu intelectual. Adică, nimic. Dar acest nimic nu vine, oare, dintr-un fel de luciditate? O luciditate bine ascunsă în genele noastre încă din momentul Big-Bang-ului (acum demonstrat ştiinţific). O luciditate care devine o condiţie necesară şi suficientă pentru viitoarea moarte a universului (acum demonstrată ştiinţific). Ce s-ar întâmpla dacă Liubov şi Gaev ar opri vinderea livezii? Ar demonstra împotriva legilor fizicii că timpul individual se supune timpului universal. Aici e, cred, actualitatea piesei lui Cehov.
Povestea „Livezii de vişini” este, fără îndoială, istoria unui mod de a muri. Individual şi colectiv.
Istoria unei familii este istoria lumii (la un moment dat). Destinul unei familii este destinul lumii (la un moment dat).
De aceea, am conceput spectacolul ca pe istoria unei familii cu viii şi morţii ei, cu un permanent balans între trecut şi viitor (timpul nu mai are o reprezentare liniară după descoperirea teoriei relativităţii şi a mecanicii cuantice), între realitate şi fantastic, o poveste cu relativi învinşi şi învingători.
O poveste în care păcatele prezentului se contabilizează şi în trecut, şi în viitor. O poveste care demonstrează, în felul acesta, că trăim mereu simultan şi în prezent, şi în trecut, şi în viitor. De aceea, DESTINUL DEVINE O CHESTIUNE DE MEMORIE, iar timpul individual se supune celui universal.
Liubov şi Gaev părăsesc scena/ casa/ livada cărându-şi, în continuare, în gene şi în sânge, morţii lor, păcatele lor, memoria lor – adică livada lor de vişini şi lasă în voia topoarelor lui Lopahin – livada de vişini.
Claudiu Goga
