Căutare
FNT 2010 ŞI-A ANUNŢAT SELECŢIA!
Luni, 14 iunie, ora 16.00, în cadrul unei conferințe de presă, Festivalul Naţional de Teatru (30 octombrie-7 noiembrie 2010), ajuns în acest an la cea de-a 20 a ediţie, şi-a anunţat selecţia!
Cristina Modreanu, selecționer unic şi director artistic FNT a declarat: “Ca structură, FNT a rămas în mare parte ca în 2008 și 2009, fiindcă am dorit să închei rotund acest mandat de selecţioner. În schimb, am hotărât ca în 2010 să nu mai separăm producţiile independente de selecţia oficială pentru că acestea diferă doar ca sistem de producţie, nu din punct de vedere artistic, în ultimii ani sistemul independent având o dezvoltare dinamică şi benefică, asupra căreia vreau să atrag atenţia.”
În cadrul selecţiei, Cristina Modreanu a anunţat şi cele două premiere în FNT, spectacole regizate de Rodrigo Garcia la Teatrul Naţional din Timişoara şi Matthias Langhoff la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
FNT 2010 va cuprinde şi spectacole din străinătate, cele două producţii confirmate momentan sunt Hey, Girl! regizat de Romeo Castelucci şi Regele moare de Eugene Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, coproducţie Les Arts et Mouvants, Cie à l’endroit des mondes allant vers (Paris), Ex-Ponto Festival (Slovenia), UNITER, Institutul Cultural Român prin programul Cantemir, alte două spectacole invitate fiind în curs de confirmare şi urmând să fie anunţate în toamnă.
FNT 2010 este completată cu dezbateri, conferinţe, întâlniri, lansări de carte, filme despre teatru şi dans.
Aura Corbeanu, director executiv FNT şi vicepreşedinte UNITER, a declarat că: „În afara finanţatorilor principali (Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural şi Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti) şi alţi sponsori şi parteneri de valoare, suntem bucuroşi că din 2009 avem susţinerea Institutului Cultural Român care a acceptat să susţină FNT pe o perioadă de trei ani, acoperind toate cheltuielile legate de prezenţa profesioniştilor (promoteri, directori de teatre, ziarişti) din străinătate. Aceştia vor fi nu mai puţin de 60 de persoane, asigurând recunoaşterea internaţională a celui mai important eveniment teatral al toamnei.”
Descărcaţi aici selecţia FNT 2010 şi kit-ul de presă al conferinţei!

