Despre actor într-un Festival dedicat regizorului

O prezenţă cu totul aparte în Festival este spectacolul „Actorul”, un one-man-show semnat Mihai Mălaimare, un succes al anilor ’90, refăcut acum, cu ocazia Festivalului Naţional de Teatru. După 20 de ani actorul revine. Cu mai multă experienţă de viaţă, dar cu neştirbitul optimism al artistului, actorul şi prietenul său pianistul încă mai speră că viaţa lor vă interesează şi că poate fi folositoare cuiva. O poveste despre sinceritate, despre adevărul scenic, despre teatru, prezentată joi, 15 noiembrie, la ora 18.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional. Scenariul este semnat de Mihai Mălaimare, după un text de Mircea Dinescu, iar regia aparţine Ancăi Dana Florea.

Elev al lui Jean Lecoq, Mihai Mălaimare este iniţiatorul unei mişcări unice în România, aceea a teatrului de pantomimă şi formatorul unei trupe de actori selectaţi şi urmăriţi îndeaproape pentru a ajunge la performanţă.

Prezentarea culiselor lumii teatrale pare să fie o preocupare continuă a actorului care şi-a lansat de curând, tot în cadrul Festivalului, volumul „Şansa”. Ce te faci când te afli în lumina reflectoarelor, cu mii de ochi aţintiţi asupra ta, proferând un straşnic şi foarte dramatic monolog, iar pe colegii de scenă îi umflă un râs irepresibil? O întorci cu măiestrie sau ieşi din pielea personajului interpretat, spre deliciul spectatorilor? Mihai Mălaimare oferă, cu acest volum autobiografic, nostalgic şi plin de dezinvoltură, şansa de a trage cu ochiul în culisele teatrului românesc. Marin Moraru, Dem Rădulescu „Bibanu”, Octavian Cotescu, Radu Beligan şi alţi mari actori ne apar nu numai în postura de „monştri sacri” în care ne-am obişnuit să-i vedem, ci şi ca simpli oameni, amatori de farse sau chiar şicane la adresa colegilor de breaslă! Şansa lui Mihai Mălaimare înseamnă însă, în primul rând, acele întâlniri unice care îţi marchează destinul, cu personalităţi ale scenei din România şi nu numai – Peter Brook, Jean-Louis Barrault, Ladislav Fialka. Nu sunt uitaţi nici mărunţii figuranţi, cu orgoliile şi durerile lor, cabinierele bârfitoare, maşinistii. Pe scurt, o colorată galerie a celor care întreţin iluzia numită teatru.