Cvartet pentru o lavalieră
Concept: Vava Ştefănescu
Co-autori: Julien Trambouze (artist sonor), Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Mihai Mihalcea (dansatori)
Sponsor realizarea decorului: MAGNUM
Sponsor: Răzvan Penescu (pfa)
Proiect realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional
Producţie independentă 2008
Durată: 1h (fără pauză)
“Cvartet pentru o lavalieră – este o instalaţie coregrafic – sonoră ce pune în discuţie ideea claustrării, a lipsei de distanţă, a relaţiei cu celălalt, ideea că sîntem ostaticii propriei noastre existenţe. Fiind o compoziţie în timp real singurul punct de referinţă şi sprijin este situaţia vizibilă/audibilă, constantă timp de 60 de minute.
Toate ideile - un fel de cuvinte cheie de la care se porneşte - vin în conjuncţie cu mişcarea sunetului, cu privirea publicului şi astfel se nasc alte idei, foarte neaşteptate..
Aleatoriul prezenţei condiţionate de un anume context, atenţia asupra ritualilor de percepţie, rămîn pentru mine preocupări continue dar şi facinaţii ale acestui “du-te vino” între ficţiune şi realitate.“ Vava Ştefănescu
Vava Ştefănescu este coregraf şi dansator, trăieşte şi lucrează în România.
În 1994 absolvă Univesitatea de Teatru şi Cinematografie, la secţia de creaţie coregrafică. In 2004 obţine masterul în Cooperare Artistică Internaţională la Paris 8 - URF Arts, Franţa. In prezent este director artistic al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti.
Cariera sa este o căutare foarte diversificată, ce merge de la studiul limbajului de dans la experimentare, prin întîlnirea mai multor discursuri de spectacol : video/film, fotografie, muzică live, text sau spaţii neconvenţionale.
Abordează forme scenice ‘radicale’, de instalaţie coregrafică pentru obiecte şi corp – « The fiction of objects » şi « Copy and Paste » sau « Cvartet pentru lavalieră ».
Spectacolele sale sînt prezentate pe scenele naţionale şi internaţionale (Londra, Leipzig, Düsseldorf, Hamburg, Hanovra, Paris, …).
Realizează coregrafie pentru teatru, cel mai des în complicitate artistică cu regizorul Mihai Măniuţiu : « Uitarea » coregrafiat împreună cu Sylvain Groud (Franţa), « Intrusa », « Experimentul Iov », « Pescuitorii de perle » de Bizet, « 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal », « Odihna».
Cele mai recente creaţii ale sale sînt «Solo on-line » (Teatrul Naţional Cluj 2005), « Mioritza » - instalaţie coregrafică, « Cvartet pentru lavalieră ».
Ca interpret şi coregraf participă la mai multe proiecte : « Julieta » de Viski András în regia lui Mihai Măniuţiu, « Cîntarea Cîntărilor » în regia lui Mihai Măniuţiu – Teatrul Maghiar Cluj 2007, « O vară fierbinte pe Iza » în regia lui Mihai Măniuţiu (coproducţie TNC – Teatrul « Tony Bulandra » Tîrgovişte 2007), « Vinerea Lungă » de Viski András în regia lui Tompa Gabor - Teatrul Maghiar Cluj,
În 2000 înfiinţează Centrul Multi Art Dans, (MAD), o instituţie independentă pentru susţinerea artiştilor dansatori şi coregrafi şi creaţiei interdisciplinare.
Între 1994 – 2001 Vava Ştefănescu este profesor de dans contemporan la Liceul de coregrafie din Bucureşti şi asistent universitar la UNATC.
Ca activitate pedagogică independentă susţine şi în prezent ateliere de compoziţie coregrafică sau interdisciplinară şi ateliere de dans contemporan în cadrul mai multor festivaluri sau rezidenţe de creaţie.


