Căutare
Cuvant înainte
Vreau să parcurgem cu toţii, aceia care credem cu adevărat în teatru şi în valorile lui, un interval cu un conţinut estetic major, flexibil, un interval al întâlnirii, al dialogului şi al comunicării, ca pe o formă de regăsire interioară, de regăsire şi redefinire a breslei noastre. Fără prejudecăţi.
Am gândit şi structurat această ediţie a Festivalului Naţional de Teatru ca pe o reverenţă faţă de creator şi de valoarea lui. De aceea, proiectul meu îl are pe REGIZOR ca protagonist. Şi asta pentru că întotdeauna l-am considerat pe regizor nu doar liantul unei trupe, interpretul unui text, călăuza actorilor spre dimensiunea performanţei şi aceea a libertăţii interioare, ci un lider spiritual, un formator de opinii, un element esenţial de coagulare a unor energii, emoţii, idei. Atât pe scenă, cât şi în cetate. Este important mesajul spiritual pe care îl primeşte oraşul, spectatorii, cei care vor acumula energiile bune şi se vor încărca pozitiv pentru mai departe, pentru arta, pentru viaţa lor.
Ar fi o şansă pentru toţi să petrecem o săptămână împreună, privind ceea ce am considerat reprezentativ pentru cei mai importanţi regizori, din punctul meu de vedere, în stagiunea 2005-2006. Poate fi şi o provocare, la urma urmelor, să vezi cum a lucrat acelaşi creator cu două trupe diferite, pe două texte diferite, la două teatre diferite, în aceeaşi stagiune. Cum la fel de interesant va fi să-i privim în succesiune, la final având portretul, imaginea unei etape teatrale.
Acest tablou este alcătuit ca un puzzle, din figurile proeminente ale regiei româneşti, din energiile lor de acum, ale actorilor şi scenografilor cu care au lucrat, din stările lor, din obsesiile lor stilistice şi umane.
Văd acest festival, această a 17-a ediţie, dedicată lui Aureliu Manea, şi ca pe şansa de a strânge breasla în jurul valorii, a spiritului, amiciţiei şi solidarităţii.
Marina Constantinescu, Director artistic al Festivalului

