Miercuri, 04.11.2009
10:00 Teatrul ACT

În laboratorul lui Jerzy Grotowski

Se împlinesc 10 ani de la moartea lui Jerzy Grotowski şi 25 de ani de la încheierea activităţii legendarului Teatru Laborator. UNESCO şi lumea teatrală celebrează în 2009 Anul Grotowski – o serie de evenimente curatoriate de Institutul „Jerzy Grotowski” din Wrocław şi importante centre culturale din Polonia, precum şi din New York, Roma, Barcelona, Moscova, Paris.

Sub semnul Anului Grotowski, Institutul Polonez din Bucureşti şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, cu sprijinul Festivalului Naţional de Teatru şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław, organizează miercuri, 4 noiembrie 2009, la Teatrul ACT din Bucureşti, o zi dedicată marelui om de teatru polonez. În cadrul acesteia, vor fi prezentate următoarele comunicări:

George Banu: Brâncuşi şi Grotowski, doi „antimoderni” moderni
Leszek KolankiewiczAlchimia Laboratorului
Dariusz KosińskiGrotowski şi teatrul polonez al prefacerii

George Banu, reputat critic şi teoretician, eseist şi profesor, este autorul a numeroase studii de teatru. În limba română au apărut: Memoria teatrului; Roşu şi aur; Actorul pe calea fără de urmă; Livada de vişini, teatrul nostru; Uitarea; Ultimul sfert de secol teatral; Peter Brook - Spre teatrul formelor simple; Spatele omului. Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, fondator şi director al Academiei experimentale de teatru, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris şi Louvain la Neuve (Belgia), editor al unor importante volume dedicate lui Jerzy Grotowski.

Marile figuri ale „revoluţiei scenice”, Craig şi Grotowski, se află la cele două extremităţi ale secolului XX. Ceea ce îi înrudeşte e faptul că ei au metamorfozat teatrul şi gândirea acestuia, neadoptând „spiritul timpului” şi tot ceea ce implică el ca simptome, expresii sau imperative ale modernităţii. Doar ei au îndrăznit să fie radical „antimoderni” şi, prin acest refuz nu reacţionar, ci neaşteptat de productiv, ei şi-au afirmat originalitatea care a nutrit tot secolul. Modernitatea „antimodernilor”, acesta-i paradoxul lui Craig şi Grotowski în teatru, pe care, la rândul său, Brâncuşi îl cultiva în sculptură. Poziţia lor, intransigent polemică, le-a permis ca, nefiind „moderni”, să fie „moderni”. George Banu îşi propune să analizeze această inversiune exemplară.

Leszek Kolankiewicz este teoretician al culturii, specialist în antropologie teatrală, profesor la Academia de Teatru „Aleksander Zelwerowicz” şi director al Institutului Culturii Poloneze din cadrul Universităţii din Varşovia. A colaborat cu Jerzy Grotowski în perioada 1973–1982 şi a redactat ediţia poloneză a volumului Spre un teatru sărac.
A publicat numeroase volume, printre care Na drodze do kultury czynnej. O działalności Instytutu Grotowskiego. Teatr Laboratorium w latach 1970–1977 (Drumul către cultura activă. Despre activitatea Institutului Grotowski. Teatrul Laborator între anii 1970–1977, Wrocław, 1978). A editat mai multe texte semnate de Jerzy Grotowski, cum ar fi: Świat powinien być miejscem prawdy (Lumea ar trebui să fie locul adevărului), Wędrowanie za Teatrem Źródeł (Urmând Teatrul Surselor), Ćwiczenia (Exerciţii), Głos (Vocea), Hipoteza robocza (Ipoteză de lucru), O praktykowaniu romantyzmu (Despre practicarea romantismului), Odpowiedź Stanisławskiemu (Răspuns lui Stanislavski), Teatr Źródeł (Teatrul Surselor).

Grotowski şi-a denumit Teatrul „Laborator”. Pe tot parcursul activităţii sale, până la sfârşitul vieţii, a folosit cu precădere termeni amintind de caracterul de laborator al creaţiei artistice. Dar arta nu este ştiinţă. Laboratorul artistic al lui Grotowski amintea mai degrabă de laboratoarele alchimiştilor, care practicau ars magna. Dacă Grotowski a abordat în arta sa anumite teme gnostice, a făcut-o asemeni alchimiştilor de odinioară. În comunicare va fi prezentată această linie a tradiţiei.

Dariusz Kosiński este profesor la Catedra de Teatru a Facultăţii de Filologie Polonă din cadrul Universităţii Jagiellone din Cracovia. A publicat mai multe volume de teorie şi istorie a artei actorului, precum şi studiul Polski teatr przemiany (Teatrul polonez al prefacerii, Wrocław, 2007). Este autorul recentului volum Grotowski. Przewodnik (Grotowski. Ghid, Wrocław, 2009). Colaborează la revista Dialog şi face parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului de Teatru „Zbigniew Raszewski” de la Varşovia.

Teatrul polonez al prefacerii denumeşte o tradiţie teatrală poloneză specifică, izvorâtă din opera şi gândirea poetului romantic Adam Mickiewicz; ea tinde spre folosirea teatrului şi a metodelor sale de lucru ca instrumente ale dezvoltării personale şi transformării revoluţionare a lumii. În practica teatrală, această tradiţie a fost realizată de Teatrul Reduta, la care trimite direct Jerzy Grotowski. În comunicare vor fi prezentate trăsăturile fundamentale ale teatrului polonez al prefacerii, subliniind aspectele care creează un context important pentru înţelegerea realizărilor celui care a fondat Teatrul Laborator.

 
 

Festival Calendar

Lu Ma Mi Jo Vi Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
 

Newsletter