class="">Adi Carauleanu: „FNT este un barometru al creației teatrale din întreaga țară”

În spectacolul „Un dușman al poporului” (prezentat În cadrul FNT, sâmbătă, 29 octombrie, ora 18.00, la TNB, Sala Studio), În regia lui Claudiu Goga, Adi Carauleanu Îmbracă haina personajului Morten Kiil, un afacerist rapace. Când „se dezbracă” de toate personajele, Adi Carauleanu este pe „contre-emploi”: scrie poezie, face fotografii, cultivă pomi și trăiește permanent cu nostalgia mării. 

Florina Tecuceanu: Ce Înseamnă Festivalul Național de Teatru pentru mișcarea teatrală din România?
Adi Carauleanu: E foarte important ca teatrele din țară să se Întâlnească Într-un loc În care să Își prezinte cele mai bune producții. Este salutar faptul că, datorită FNT, actorii pot să stea mai mult de două-trei zile În festival, să vadă ceea ce fac colegii lor din alte teatre, să comunice și să stabilească Între ei contacte. FNT este un barometru al creației teatrale din Întreaga țară.

Spectacolul „Un dușman al poporului”, care va fi prezentat În FNT, poate fi „adus” spre zilele noastre? Se integrează În contextul actual?
Piesa este scrisă după un fapt real. Din păcate, subiectul este universal valabil. Era cât pe ce să se Întâmple și la noi, la Roșia Montană. Povestea este simplă: Într-o stațiune balneară, doctorul orașului descoperă că apa, tratament pentru bolnavi și turiști, este infestată și prezintă un pericol major pentru sănătate. Însă oamenii politici ce conduc stațiunea hotărăsc să mușamalizeze totul. Primarul, care este fratele doctorului, hotărăște că binele public și interesul comunității sunt mai prejos de interesele personale, de grup, mai prejos de ambiții și orgolii, și declanșează un mecanism politic și social ce funcționează În forță. Printr-un discurs „gol”, cu ajutorul presei și al consiliului local, adevărul este ascuns și lumea este mințită. Singurul om care se luptă pentru adevăr și dreptate este doctorul stațiunii, care va plăti cu viața.

Personajul meu, Morten Kiil, este socrul doctorului, fost membru În Consiliul Local, afacerist rapace, alungat de la putere de către primar. Kiil este un singuratic, dar un adevărat „jucător” care... joacă la „cel puțin două capete” pentru rezolvarea afacerilor veroase ce-l țin În prim-plan. Nu-l interesează că apa e poluată din cauza deșeurilor provenite de la fabrica lui. Prin comportamentul său atrage dispreț și ură, dar și admirație din partea unora ca el. Numai mândria proprie are importanță pentru el și Își sacrifică apropiații pentru a câștiga.

Ce efect are „Un dușman al poporului” asupra spectatorilor? Care este reacția lor când ies din sală?
Spectatorii ascultă și privesc cu stupoare povestea, devin complici, iubesc și urăsc personajele, iar În final aplaudă furtunos. Nu știu care este reacția lor când ies din sală, dar știu că la următoarea reprezentație sala e plină!

Când v-am sunat să vă propun acest interviu, ați cerut un pic de amânare pentru că erați la „casa de la țară” și spuneați că vă „face bine” să stați o vreme acolo, departe de oraș. Acolo mergeți când aveți nevoie să scăpați de un anumit personaj?
Da, acolo merg când vreau să scap de vreun personaj. Îl ascund În pădure, În vie, În livadă, În pod, În pivniță, pentru că atunci când Îmi va fi dor de el, să-l am la Îndemână. Avem o casă la țară, Într-un sătuc, Cercu, comuna Bârnova, Împrejmuită de păduri și livezi, unde În ultimul timp vin din ce În ce mai des. Mă cheamă brazii, merii, perii, trandafirii, mestecenii, toți sădiți cu mâna mea În urmă cu șapte-opt ani. Mă cheamă liniștea de acolo. În fața cruntei ierni ce se anunță, vom sta liniștiți: am recoltat cinci kg de ceapă, un kg jumătate de usturoi, am pus două borcane de pătlăgele, am cules fructe și am făcut o sută cincizeci de litri de vin. Suntem la adăpost!

La Cercu v-ați retras când ați scris cele două volume de versuri pe care le-ați publicat?
Primul volum de versuri a fost scris la munte, la Cumpătu, unde UNITER-ul avea o casă de vacanță, iar al doilea, la mare, la Neptun. Plaja din 2 Mai și Împrejurimile, Vama Veche vor fi locurile unde În noiembrie voi finaliza cel de-al treilea volum.

Marea este deprimantă și tristă În noiembrie… Pare a fi sinonimă cu sfârșitul!
În noiembrie, marea este cea adevărată! Marea este puternică, nu rea, este mândră, nu tulbure, este maiestuoasă, nu furtunoasă! Atunci, imaginația rodește și fantezia debordează, odată cu urletul valurilor, cu țipetele disperate ale pescărușilor și cu senzația că te lupți cu o adevărată forță. Atunci marea trăiește cu adevărat, Încercând să uite de vară, de cearceafuri, de prosoape, de porumb fiert, de costume de baie, de bere, de „banana” plutind spre epava din Costinești, de automobile murdărindu-i nisipul, de cazări, de tractoarea luându-i algele...

Cum, așa o forță să fie sinonimă cu sfârșitul?! De fapt, sfârșitul nu există! Nici Începutul! Avem un prieten comun care ne-a spus că totul e spumă, e vis, e clipă! „Este ceea ce este”, zicea și Nichita Stănescu.

Ce anume vă leagă de apă, de mare? Faptul că v-ați născut și ați crescut „lângă apă“?
Am avut noroc să mă nasc pe mal de fluviu (n.r.: s-a născut la Calafat). Toate acele timpuri, de demult, se leagă de Dunăre. Marea este pentru mine o prelungire a Dunării. De aceea, probabil, copil fiind, Împreună cu prietenii mei, mergeam la scăldat și intram În apa, printre tufele de sălcii... să ajungem la mare! Odată, am hotărât să ne lăsăm hainele pe mal și să Înotăm goi, „ca indienii”. Când ne-am Întors, hainele dispăruseră. Am stat În apă până spre seară, când un cunoscut a apărut pe mal. El ne-a adus niște cearceafuri cu care ne-am Înfășurat și am ajuns acasă. Copilăria mea Înseamnă și prima dragoste și prima poezie, dar și primul raid prin viile și livezile din jurul Calafatului. Înseamnă și zilele de duminică, atunci când, pe plajă, ascultam la radio, cu volumul dat la maximum, Deep Purple, Led Zeppelin, Jethro Tull, Rolling Stones. Nimic spectaculos pentru niște tineri! Numai că erau melodii cerute de noi („Carcaiagul Stereo”, „Omul de fier” și „Mareșalul”, adică „Grupul de pe malul stâng al Dunării”), la Metronom, emisiune la postul „Europa Liberă”. Erau anii 1973-1974! Iarna, de Bobotează, strângeam toate vreascurile din jurul orașului, făceam o „bobotaie” mare și toată noaptea stăteam la povești, În jurul fântânii pe care o păzeam. Vă jur, nicio gospodină care venea dimineață să ia apă nu scăpa fără să ne dea câte cinci lei!

Ați realizat și câteva expoziții foto. Unde vă regăsiți cel mai bine / pe scenă, În poezie sau În fotografie?
Habar n-am! Vreau să mă apuc de pictură!

Cum arată „atelierul interior” al unui om care scrie, joacă și recompune realitatea din imagini?
Indiferent că e imagine, cuvânt sau idee, le iau pe toate cu mine, zi de zi, clipă de clipă, pe stradă, acasă, În mașină, la munte, la mare, În vis, la bere, oriunde. În special, cu personajul cel nou am o comunicare aparte: Încerc să mă Împrietenesc cu el, iar dacă nu vrea, Îl cert. El ripostează, eu Îl oblig, Îl iau cu mine la culcare (Doamne, ce bine Îmi ies rolurile În somn!). Dimineața ne urcăm amândoi În mașină, facem drumuri lungi Împreună, ascultând din nou / ce credeți? / Deep Purple, Led Zeppelin, Jethro Tull, Rolling Stones! Încerc să-l fac să mă cunoască și să se descopere și el. Și iar ne certăm. Odată, am băut o sticlă Întreagă de whisky Împreună! Dar ce Îmi place cel mai mult este faptul că nu Îi spun când e premiera. În ziua aceea, Îl invit să vedem și noi un spectacol Împreună:

- Hai pe la „intrarea actorilor”, Îi zic, cunosc eu niște băieți buni aici!

Acceptă. Ajungem În cabină. Îl pun să se uite În oglindă.

- Lasă-mă pe mine acum! Și fug spre scenă. Bate gong-ul. Și apoi nu mai știu nimic! Aud doar aplauze!

Dacă ar fi să alegeți câteva cuvinte, care ar alcătui o poezie scurtă, doar din substantive, care ar fi acelea?
Hai mai bine să vă spun, În scris, o poezie din viitorul volum ce o să apăra În primăvară, la „Junimea”. O poezie de la mare! Vara!

„Eram la Moti la 2 Mai / cu gând de crai pe plaja-nai / nuanțe de zamfir În pleoape / Îmi lăcrimau dureri deșarte / scriam „prostii” pe fir-nisip / convins fiind că mă-nfirip / În zbor de apă-albatros / nu-mi fie gândul-păcătos / să Înțeleg mângâind valul / adâncul din mister-oceanul / și cel din pădurea-mal / umbrită de un dor-aval / vreau s-o iau de la-nceput /  mi-am spus prin buzele-mi-mut / și-am sărit absurd În-apă / cu trup trist de timp-agapă / și zburând pe solzi de soare / către viața-mi viitoare / mă-ntâlnii cu el-delfinul / ce Îmi Înota destinul / se uită la mine fix / dând din coada-crucifix / mă privi un infinit / cinci secunde ca pe-un mit / și-mi zise din ochi-arici / hei, tu clovn, ce faci aici?”

INFO:

Un dușman al poporului

de Arthur Miller, adaptare după piesa lui Henrik Ibsen

Traducerea: Claudiu Goga

Distribuția:

Dr. Stockmann: Constantin Puşcaşu

Peter Stockmann: Teodor Corban

D-na Stockmann: Petronela Grigorescu

Morten Kiil: Adi Carauleanu

Hovstad: Cosmin Maxim

Aslaksen: Doru Aftanasiu

Petra: Andreea Boboc

Căpitanul Horster: Dumitru Năstruşnicu

Billing: Ionuţ Cornilă

Un beţiv: Puşa Darie

Ejlif, copil: Flavius Hotăranu

Morten, copil: Gabriel Anton

Cetăţeni din oraş: Emil Coşeru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delu Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele

Regia: Claudiu Goga

Decor și video design: Andu Dumitrescu

Costume: Lia Dogaru

Durata: 2h 20 min(cu pauză)

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Arthur Miller, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie, adaptează În anul 1950 piesa Un duşman al poporului de Henrick Ibsen. Doctorul Thomas Stockmann, protagonistul piesei, descoperă că apa folosită pentru băile locale este contaminată şi, pentru a nu fi pusă În pericol sănătatea turiştilor, se hotărăşte să facă public acest lucru. Dar, din moment ce principala sursă de venit a oraşului este reprezentată de aceste băi, comunitatea şi autorităţile se luptă să Îl reducă la tăcere. Apărându-şi convingerile, Stockmann Îşi asumă responsabilitatea faţă de ceilalţi, primind eticheta de „duşman al poporului”.

„Am convingerea că această piesă poate fi vie pentru noi datorită temei care reprezintă, după părerea mea, tema centrală a vieţii noastre sociale de astăzi. Apare Întrebarea dacă garanţiile democratice menite să protejeze minorităţile trebuie uitate În momente de criză. Şi altă Întrebare, mai personală, dacă viziunea cuiva despre adevăr trebuie considerată o sursă de vinovăţie În momentul În care o mulţime de oameni o condamnă ca fiind o minciună periculoasă şi diabolică. Este o temă persistentă / de fapt, este posibil să fie cea mai persistentă dintre temele lui Ibsen / deoarece niciodată nu a existat o societate capabilă să sprijine individul care insistă că are dreptate, În timp ce majoritatea susţine contrariul.” (Arthur Miller / prefaţa la Un duşman al poporului)